Bright Light’s of Little Paris – primul meu „passion project”
Scurtmetrajul “Bright Light’s of Little Paris” are un loc special în inima mea pentru că a fost primul proiect în care am fost și producătoare, și actriță în același timp. Din acest motiv îl consider chiar primul meu „passion project”, un film care mi-a pus la încercare limitele și mi-a arătat cât de mult iubesc ceea ce fac.
Îmi amintesc cu drag momentul în care am citit pentru prima dată scenariul. Era unul dintre cele cinci texte scrise de regizorul Robert Eugen Popa, dintre care urma să aleg pentru colaborarea noastră. Le-am citit pe toate într-o singură seară și, deși fiecare avea autenticitatea lui, “Bright Light’s of Little Paris” avea ceva special. Un mister aparte, o energie care te atrage ca actor și îți stârnește imaginația, curiozitatea și pasiunea.
Dupa prima citire, scenariul a trecut prin multe schimbari pentru a ajunge la forma finala, astfel ca personajul meu a devenit din ce in ce mai personal. Robert mi-a propus ca personajul sa ia numele meu pentru a imi putea da putina incredere in procesul actoricesc.
De la prima citire și până la varianta finală, scenariul a trecut prin multe schimbări, iar personajul meu a devenit din ce în ce mai personal. Robert mi-a propus ca personajul să poarte chiar numele meu, “Alexia”, pentru a-mi da încredere în procesul actoricesc. Și cred că a fost una dintre cele mai bune decizii – pentru că majoritatea nuanțelor și deciziilor pe care le-am adus personajului au pornit din viața mea personală. Acest lucru mi-a permis să mă concentrez și pe partea de producție, fără să pierd autenticitatea rolului. Emoțiile erau mari, dar și satisfacția a fost pe măsură.
Prima zi de filmare – provocări și emoții
Acțiunea scurtmetrajului se petrece într-un penitenciar, așa că două dintre cele patru zile de filmare le-am avut la Penitenciarul Jilava. Prima zi a venit cu multe obstacole: transportul echipei, care a necesitat un mini-van special, verificările riguroase la intrare și, mai ales, interdicția de a folosi telefoanele în interior. A fost un șoc pentru toată echipa, pentru că atât actorii, cât și membrii crew-ului depindeau de telefon pentru notițe, texte sau detalii tehnice. Îmi amintesc cum actorul Paul Diaconescu a trebuit să învețe fraze lungi în franceză fără să mai poată verifica rapid pe telefon pronunția. Fiecare departament a avut nevoie de timp să se adapteze.
Dincolo de provocările logistice, emoțiile mele ca actriță erau și mai intense. Personajul meu, “Alexia”, trecea prin stări complexe: era sora mai mare care își ascundea suferința pentru a-și proteja fratele mai mic, dar și o tânără marcată de absența tatălui aflat la închisoare. În viața reală nu am avut un frate mai mic, așa că am încercat să îmi imaginez cum ar fi fost să fiu în locul fratelui meu mai mare și să mă raportez la grija lui față de mine. Am combinat aceste exerciții de imaginație cu propriile mele trăiri din momente în care m-am simțit abandonată sau singură. A fost greu, dar și eliberator.
O întâlnire de neuitat – Maia Morgenstern
Unul dintre cele mai emoționante și copleșitoare momente din acest proiect a fost colaborarea cu doamna Maia Morgenstern. Să joc alături de o actriță atât de mare, pe care o admirasem mereu pe scenă și pe ecran, a fost o onoare pe care cu greu o pot descrie în cuvinte. Îmi amintesc că în primele minute pe set eram copleșită de emoții și îmi era teamă să nu greșesc.
Maia are însă un fel aparte de a transmite siguranță și de a-ți oferi încredere. M-a făcut să simt că ceea ce fac are valoare, că sunt acolo pentru un motiv. Am învățat enorm din felul în care trăia fiecare replică, fiecare tăcere, fiecare gest. Energia ei a schimbat dinamica scenelor și m-a inspirat să îmi duc personajul mai departe decât credeam că pot. Cred că aceasta este una dintre acele experiențe rare pe care le primești la început de drum și care îți rămân pentru totdeauna în inimă.
Lecții de pe set
Prima zi de filmare a fost cea mai grea pentru toată echipa. Temperaturile extreme – caniculă afară și frig în interior – au pus la încercare atât actorii, cât și echipa tehnică. Schimbările rapide de costume, adaptările constante și improvizațiile au devenit parte din viața noastră de pe set. Am avut norocul ca scena mea să fie programată la finalul zilei, așa că în restul timpului am putut să ajut echipa și să observ tot procesul, lucru care m-a învățat enorm despre ce înseamnă munca de producție.
Deși “Bright Light’s of Little Paris” a fost unul dintre cele mai provocatoare proiecte la care am lucrat până acum, a fost și unul dintre cele mai frumoase. Am învățat să îmbin actoria cu producția, să mă adaptez rapid și să trăiesc cu intensitate fiecare moment. Am descoperit ce înseamnă cu adevărat să lucrezi în echipă, să treci peste obstacole și să te bucuri de fiecare clipă în care faci ceea ce iubești.
A fost primul meu „passion project” și sper să fie doar începutul unui drum plin de proiecte care să îmi aducă aceeași bucurie și împlinire. La cât mai multe experiențe ca “Bright Light’s of Little Paris”!
Lasă un răspuns